Bendeac și-a anunțat fanii că se va căsători. "Într-o pauză de filmare, acum câteva zile, în joacă, am făcut o cerere în căsătorie unei colege de platou. Răspunsul a fost Da. Lucrurile s-ar fi oprit acolo dacă domnișoara în cauză nu mi-ar fi spus: «Oricum, cine te crede pe tine?...» Apoi, am spus: «Nu mă face să-mi pun ambiția! Ce? Crezi că nu pot?’»Ea: «Eh, hai s-o vedem și p-asta!»", a scris actorul pe Facebook. Acesta a adăugat: "Fraților, până la urmă ce am de pierdut? Și-așa n-o să fiu însurat vreodată. Uite, mă gândesc foarte serios să mă căsătoresc pentru fix o săptămână. Cu contract prenupțial. Să zic și eu la bătrânețe că am făcut-o și p-asta. Viața e făcută din momente de nebunie, nu? Și, în afară de asta, mi-am dat cuvântul…Da, domnișoara este îndeajuns de dementă încât să facă asta cu unul ca mine", scrie libertatea.ro.
- Publicitate -
Femeia cu care se va căsători pentru o săptămână Bendeac este Miruna Mănescu, o tânără care face parte din echipa actorului. Aceasta are o voce foarte bună și are numele de scenă Shaka Muv.