Actorul american Brad Pitt a cumpărat șase ponei de Shetland - câte unul pentru fiecare dintre cei șase copii ai lui - și un cal pentru partenera lui de viață, actrița Angelina Jolie.
- Publicitate -
Actorul în vârstă de 47 de ani, care are șase copii cu Angelina, le-a făcut o surpriză plăcută micuților săi, oferindu-le câte un ponei de Shetland. Căluții au fost transpor-tați deja pe domeniul Chateau Miraval, pe care celebrul cuplu de actori îl deține în sudul Franței.
Brad Pitt i-a cumpărat și Angelinei Jolie un cal, deoarece cuplul Jolie-Pitt dorește să facă adeseori plimbări călare, după ce întreaga familie se va muta în sudul Franței.
"Brad a ezitat destul de mult înainte să se decidă să îi cumpere. Nu era sigur că va avea suficient timp pentru a-i antrena pe copii, însă, în cele din urmă, a ajuns la con-cluzia că este o inițiativă care, pe termen lung, merită efortul depus. El crede că este mai bine pentru copii să învețe să călărească încă din copilărie", a declarat o sursă, pentru tabloidul britanic "The Sun".
Potrivit aceleiași surse, domeniul Chateau Miraval, pe care cuplul Jolie-Pitt îl deține în sudul Franței, are o suprafață foarte mare, este înconjurat de câteva hectare de fânețe, iar aleea care duce până în fața castelului are o lungime de aproximativ cinci kilometri, fiind decorată, pe ambele părți, cu fântâni impresionante. Totodată, cei doi actori au amenajat pe acest domeniu o piscină uriașă, înzestrată cu tobogane, unde copiii lor vor putea să se răcorească și să se joace pe timpul verii.