Casa Andreei Marin a fost călcată de hoți, în noaptea de vineri spre sâmbătă, dupa ce în presă au apărut articole despre intenția Fiscului de a efectua controale amănunțite ale afacerilor vedetei.
- Publicitate -
Hoții au acționat când aceasta era în avion iar soțul vedetei, Tuncay, se afla la cabinetul său, potrivit B1.ro.
Camerele de supraveghere i-au surprins pe cei trei indivizi luând bijuterii în valoare de 1.000 de lei, potrivit presei tabloide.
Alarma nu era pornită in momentul jafului.
"Mi se pare cel puțin ciudat că atacul hoților de azi-noapte vine după seria de articole pline de speculații neadevarate, apărute ieri în presă și preluate de televiziuni. (...) Din fericire, hoții nu au avut ce să fure de mare valoare, pentru că nu dețin bijuterii scumpe și nu ascund comori în propria casa. Nu am făcut niciodată paradă cu bunurile pe care le dețin, de exemplu, am aceeași mașină de mulți ani de zile, nici nu intenționez să o schimb pentru că nu țin să fiu la modă cu noile apariții, iar în casă nu țin niciodată, din principiu, sume mari de bani, ci doar necesarul pentru viața cotidiană", a declarat Andreea Marin pentru agentiadepresamondena.com.
Andreea Marin și Ștefan Bănică Jr. se numără printre cei aproximativ 8.000 de români pentru care Fiscul a propus un control fiscal amănunțit în cadrul programului de verificare a contribuabililor care afișează averi semnificative, dar care nu se regăsesc în veniturile declarate, potrivit unor surse din cadrul ANAF.