Cătălin Botezatu a rămas profund impresionat de primirea pe care i-a făcut-o Monica Gabor în America și crede că fosta doamnă Columbeanu și-a găsit liniștea peste Ocean.Invitat special la evenimentul în cadrul căruia se va lansa băutura energizantă a iubitului Monicăi Gabor, Cătălin Botezatu este în culmea fericirii, departe de România, în Beverly Hills.
- Publicitate -
"Sunt fericit, cred că am ajuns în rai! Sunt la cel mai impresionant hotel din Beverly Hills, la Regent Beverly Wilshire Hotel, locul unde s-a filmat celebrul film Pretty Woman. Priveliștea e incredibilă, apartamentul în care stau e uriaș, iar eu mi-aș dori să puteți vedea ceea ce văd eu acum", a povestit Cătălin pe Facebook.
Monica l-a impresionat și ea pe Bote, poate și pentru că i-a arătat că o duce foarte bine acolo.
"De la aeroport m-a luat Monica, pe care am fost extrem de fericit să o revăd. A venit cu un superb Rolls Royce alb, iar ea era minunată, de o eleganță desăvârșită. Mă bucur pentru fericirea ei, pentru noua ei familie și pentru turnura fericită a eve-nimentelor din viața ei. Este foarte res-pectată la Hollywood, datorită caracterului ei frumos și a personalității calde. Ea și Mr. Pink trăiesc o iubire sinceră și formează un cuplu neașteptat de frumos. Sincer să fiu, nu am văzut un cuplu legat de o iubire mai sinceră decât cea pe care o trăiesc ei. Sunt onorat și fericit să fiu prietenul lor", a explicat designerul.