Joi, 04 Iunie 2026

Catrinel Sandu nu scapă de operație

de Florica ZDRU Luni, 28 Noiembrie 2011 2655 < 1 min citire
Catrinel Sandu nu scapă de operație
Participarea la "Dansez pentru tine" i-a creat mari probleme de sănătate  frumoasei Catrinel Sandu. Blonda este nevoită să ia calmante cu pumnul pentru a suporta durerile pricinuite de ligamentele rupte. Cu toate acestea nu a vrut să renunțe la concurs. Totuși, la finalul competiției, va trebui să se opereze.
Mai mult, Catrinel Sandu nici nu a vrut să audă când a fost sfătuită să părăsească ringul de la "Dansez pentru tine" pentru a se trata. Astfel, de la o entorsă, a ajuns, în urma antrenamentelor extenuante, să constate că are două ligamente rupte. Chiar și în situația asta, Catrinel a decis să continue lupta pentru visul partenerului ei. Din acest motiv, după terminarea competiției va fi nevoită să se pregătească sufletește pentru o intervenție chirurgicală.
"Mă va opera la picior același doctor, Irimia Stefan, care l-a avut ca pacient și pe soțul meu, Gabi,în 2006. Am amânat operația pentru 12 decembrie, pentru a avea loc în Germania. De acolo îmi va fi mai ușor să ajung acasă, în America, pentru că am zbor direct, mai ales că voi avea piciorul în ghips", a declarat Catrinel Sandu pentru "National".
Taguri
Articolul anterior Țigări de contrabandă descoperite în portbagajul unui Logan
Articolul următor Aparate de masaj contrafăcute descoperite la Constanța Sud Agigea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei