Duminică, 07 Iunie 2026

"Cea mai fericită fată din lume", cel mai așteptat film românesc

de Cuget Liber Joi, 08 Ianuarie 2009 282 2 min citire
Lungmetrajul de debut al lui Radu Jude are mari șanse să participe luna viitoare într-una din secțiunile Festivalului de la Berlin. Premiera românească a filmului e programată pentru luna aprilie. Inspirat din evenimente reale, "Cea mai fericită fată din lume" este povestea unei tinere din provincie care câștigă o mașină în urma unui concurs și vine la București cu părinții pentru realizarea unui spot TV.  Pe drum se iscă o furtună familială, datorită faptului că părinții vor ca fata să vândă mașina. Filmările au avut loc la mijlocul anului trecut, iar pentru rolul principal, Radu Jude a găsit în urma unui casting amănunțit în licee o fată despre care se spune că e foarte talentată - Andreea Bosneag. Alături de ea joacă Vasile Muraru și Violeta Haret (în rolul părinților), Andi Vasluianu, Luminița Stoianovici, Șerban Pavlu și Diana Gheorghian. Director de imagine este Marius Panduru, iar montajul îi aparține lui Cătălin Cristutiu.
"Cea mai fericită fată din lume" e produs de HiFilm, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Proiectul filmului a câștigat Sundance/NHK International Filmmaker Award, adică 10.000 de dolari și prevânzarea filmului către televiziunea niponă. Alți 50.000 de euro au venit printr-o finanțare olandeză de la Hubert Ball Fund. Bugetul total al filmului a fost de 650.000 de euro.
Ada Solomon, producătorul filmului, a declarat că intenționează să scoată filmul pe ecranele românești în luna aprilie. Până atunci, pe 13 februarie va avea premiera românească a filmului "Pescuit sportiv", de Adrian Sitaru, unde Ada Solomon e producător asociat.
Lungmetrajul lui Radu Jude este unul dintre cele mai așteptate filme ale acestui an în România. Tânărul cineast, absolvent al Universității Media, a devenit cunoscut o dată ce scurtmetrajul său, "Lampa cu căciulă", a bătut toate recordurile, devenind în 2007 cel mai premiat scurtmetraj românesc din toate timpurile și cel care a înregistrat cele mai multe selecții la festivalurile internaționale.
Printre altele, "Lampa cu căciulă" a obținut, în ianuarie 2007, Premiul Juriului competiției internaționale de scurtmetraj la Festivalul Sundance. Radu Jude a mai semnat scurtmetrajele "Dimineața" și "Alexandra".
Taguri
Articolul anterior Sylvester Stallone îi face "cuib" lui Mickey Rourke
Articolul următor Suspiciune de gripă la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei