Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Diva desculță a anunțat că își încheie cariera Cesaria Evora și-a anulat cele trei concerte în România

de Cuget Liber Vineri, 23 Septembrie 2011 424 < 1 min citire
Cesaria Evora și-a anulat cele trei concerte în România
Cântăreața Cesaria Evora, în vârstă de 70 de ani, "care a ajuns în urmă cu câteva zile la Paris, acuzând o stare de mare slăbiciune", a anunțat că își încheie cariera și nu va mai susține concertele pe care le avea programate în săptămânile următoare, printre care se numără și cele din România, relatează Mediafax.
Anunțul a fost făcut, astăzi, printr-un comunicat emis de reprezentanții casei de discuri Lusafrica.
"Cântăreața nu își va onora concertele pe care trebuia să le susțină în următoarele săptămâni", se precizează în comunicatul emis de Lusafrica.
Printre concertele pe care Cesaria Evora le avea programate în perioada următoare se numără și cele din România - la București, Timișoara și Cluj Napoca.
Astfel, "Diva desculță", cum este supranumită cântăreața Cesaria Evora, urma să cânta din nou pentru fanii săi din România, pe 5 octombrie, la Sala Palatului din Capitală, într-un concert organizat de Project Events, în colaborare cu European Event Services.
Taguri
Articolul anterior Incendiu la Medgidia, lângă Lafarge
Articolul următor Euro rămâne peste 4,3 lei. Curs BNR: 4,3072 lei/euro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei