Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision, a apărut în presa mondenă datorită unei presupuse relații de iubire cu soprana Angela Ghiorghiu. Despre acest aspect, Cezar a acceptat să vorbească într-un interviu acordat ziarului Libertatea. Acesta a vorbit la superlativ despre soprană, explicând: "Angela e o femeie deosebită, care știe să fie femeie, vă asigur de acest lucru. E o adevărată doamnă, pe care orice bărbat și-ar dori-o ca prietenă și iubită. Nu doresc să vă confirm că avem o relație, viața noastră personală trebuie să rămână departe de ochii publicului și ne privește pe noi".
- Publicitate -
Întrebat dacă este adevărat că Angela a divorțat pentru a fi cu el, Cezar a explicat: "Cinstit vorbind, o femeie divorțează deoarece nu se mai înțelege cu soțul. Te desparți când ai probleme în căsnicie, nu pentru cineva anume. În cazul dânsei, s-a întâmplat probabil la fel".
Referitor la diferența de vârstă dintre ei, de 14 ani, Cezar a completat: "Fosta mea prietenă era mai mică decât mine cu câțiva ani. Nu cred că vârsta este importantă atât de mult într-o relație. Totuși, nu aș dori să am o relație cu o femeie de 80 de ani".
Din cauza faptului că în timpul concursului muzical Cezar a ales să poarte o rochie neagră foarte decoltată și sclipitoare, și mai mult, s-a și epilat pe piept, Cezar a fost catalogat homosexual. În acest sens, Cezar a ținut să lămurească lucrurile: "E previzibil să se spună despre mine că sunt gay. Toate acestea mi se trag de la faptul că sunt bărbat, și sunt un bărbat frumos, să recunoaștem, care cântă cu voce de femeie. Mai mult decât atât, am îmbrăcat în timpul concursului o rochie. Concluzia că sunt gay în acest context era previzibilă. În comunitatea gay sunt plăcut, acest lucru îl știu. Dar să știți că pe mine mă plac și bărbații, și femeile. Însă eu sunt bărbat sută la sută și îmi plac femeile. Pot să demonstrez oricând acest lucru".