Joi, 04 Iunie 2026

Cove va fi tatăl unui băiețel

de Cuget Liber Joi, 06 Noiembrie 2008 505 < 1 min citire
Cove, în vârstă de 34 ani, e foarte fericit că Maria Movileanu, iubita lui, cu care o relație de la sfârșitul anului trecut, a rămas însărcinată și că el va fi, în sfârșit, tătic: "Mi-am dorit întotdeauna să-mi întemeiez o familie și sunt fericit că alături de Maria pot să fac acum acest lucru. Nu ne-am programat copilul, însă, după cum se spune, lucrurile frumoase apar atunci când te aștepți mai puțin", declara vedeta Kanal D, Gabriel Coveșeanu.
Deși au aflat de puțin timp sexul copilului, cei doi s-au și gândit la nume: Mariei îi place numele Bogdan, iar Cove și-ar dori Matei, astfel că numele copilului va fi Bogdan-Matei sau Matei Bogdan. "Cel mai frumos lucru în alegerea numelui a fost faptul că amândoi ne gândisem la două nume foarte diferite, însă când le-am căutat semnificația am avut surpriza plăcută de a descoperi că ambele înseamnă de fapt același lucru: Dar de la Dumnezeu", povestește Cove.
Taguri
Articolul anterior Măruță face primul pas pentru a reuni trupa Andre
Articolul următor "Invaders Must Die", noul album Prodigy

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei