Duminică, 07 Iunie 2026

Dan Bittman: «Nu cred că mă prinde pensia. Am avut o viață zbuciumată»

de Cuget Liber Marţi, 14 Mai 2013 176 1 min citire
Dan Bittman: «Nu cred că mă prinde pensia. Am avut o viață zbuciumată»
Dan Bittman a vorbit într-un recent interviu despre felul în care a fost afectat de operația pe care a sufert-o acum ceva vreme la gât și despre planurile pe care le are pe viitor. Solistul trupei Holograf recunoaște că deși a fost nevoit să ia o pauză destul de lungă de la cântat din cauza intervenției chirurgicale la care a fost supus, nu a simțit nicio diferență în momentul în care a revenit pe scenă, scrie libertatea.ro. 
"Într-un fel a fost ca un nou debut, dar cu mult mai mult public. Nu știu de ce, dar acum lumea vine așa, ca la urs, să mă vadă. M-am simțit ca înainte, nu am simțit nicio diferență", a declarat el pentru eva.ro. Cu toate acestea, solistul de la Holograf susține că s-a gândit de mai multe ori ce efect ar avea plecarea sa din Holograf și cine ar fi putut să-i ia locul. 
"De foarte multe ori m-am gândit la acest lucru. Îmi place foarte mult de Toni Șeicărescu, actualul solist al trupei Iris. Pe el l-aș fi lăsat să mă înlocuiască, deoarece cântă excepțional. Cu siguranță. 100% Holograf ar fi existat și fără mine. Eu nu mă consider de neînlocuit. De 25 de ani, de 30 de ani, cânt cu Holograf. Dacă nu se mai putea, asta era, trupa mergea înainte...Cu pensionarea nu știu ce să zic, nu cred că mă prinde pensia. Am avut o viață zbuciumată", a spus vedeta, completează sursa citată. 
Taguri
Articolul anterior Românii, bolnavi din cauza consumului de alcool și tutun
Articolul următor Proștii, l-au sculat pe negru!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei