Supărat din cale-afară că a fost dat uitării, tatăl lui Radu, Vasile Vâlcan, este hotărât să meargă până în pânzele albe pentru ca fiul său vitreg să simtă amarul gust al răzbunării.
- Publicitate -
Bărbatul își câștigă pâinea muncind ca taximetrist și locuiește cu chirie într-un apartament modest de la periferia Capitalei, pentru care plătește o chirie de 400 de lei lunar. Cum banii nu-i ajung, părintele și-ar fi dorit ca Radu să-l fi ajutat financiar, că doar are de unde.
Însă actorul nici că vrea să mai audă de Vasile, pe motiv că, în copilărie, a fost nevoit să fugă adesea de acasă pe străzi, prin frig, pentru a scăpa de scandalurile interminabile provocate de tatăl său vitreg.
Contactat de reporterii Libertății, Vasile Vâlcan este de neînduplecat: "Radu este un nesimțit. El nu mă bagă în seamă, dar o să vadă că nu scapă așa ușor de mine. Eu l-am hrănit, eu l-am șters la fund când era mic, pentru el m-am sacrificat. A devenit vedetă și poartă numele meu! O să îi retrag numele Vâlcan, nu are de ce să-mi poarte numele, să-i fie rușine, e un ingrat! Azi merg cu avocatul meu să începem proce-dura de retragere a numelui. O să fac public documentul. Să-l cheme cum l-o chema după ce îi iau numele, mă doare undeva de cum îl va chema. A devenit cunoscut cu numele Vâlcan, dar nu merită să-l poarte. După ce îi retrag numele, voi face publice detalii murdare despre relația lui cu o fostă iubită, să afle toți că el nu e așa cum se dă la televizor", scrie libertatea.ro.