Elena Băsescu este mămică! A născut fix la un an de la căsătorie

de Cuget Liber Luni, 02 Septembrie 2013 145
Europarlamentarul Elena Băsescu, fiica cea mică a președintelui Traian Băsescu, a născut o fetiță, la Spitalul Municipal din Capitală. Nașterea nu a decurs conform planificării, ci a fost declanșată de o sângerare pe care Elena ar fi avut-o.
Adusă de urgență la spital, Elenei i s-a făcut o operație de cezariană, după ce medicii au decis că nu pot risca. Fiica lui Traian Băsescu era însărcinată în opt luni și o săptămână, iar, pentru a nu risca sănătatea copilului și a mamei, medicii au decis că este necesară operația de cezariană.
Elena Băsescu s-a căsătorit pe 1 septembrie 2013, iar, coincidență, un an mai târziu a născut o fetiță.
Fetița care va purta numele de Sofia Raisa, are 2,7 kilograme.
"În data de 1 septembrie, la ora 3:30, aceasta a dat naștere, prin operație cezariană, unei fetițe în greutate de 2.715 grame și 47 cm. Atât starea mamei cât și a copilului sunt în parametri normali de evoluție", se precizează într-un comunicat al spitalului.
Viitorii părinți i-au decorat deja camera micuței. "Am apucat să desenăm pereții din camera fetiței noastre. Eu am ales personajele care să-i lumineze începutul vieții, iar Bogdan a fost mai implicat pe partea artistică. A ajutat-o de zor pe pictoriță. Sperăm că și micuței noastre o să îi placă", a scris Elena Băsescu pe pagina sa de socializare, potrivit realitatea.net.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei