Vineri, 05 Iunie 2026

Florin Piersic a primit o stea pe Bulevardul celebrităților

de Cuget Liber Marţi, 01 Februarie 2011 329 1 min citire
Florin Piersic a fost răsplătit cu o stea pe Bulevardul celebrităților din București. Actorul a fost emoționat și a declarat că a primit mai mult decât se aștepta, în ultima perioadă.
"Azi nu fac parte dintre maeștri, ci fac parte din cei care au o stea aici și una în frunte, cineva sus acolo mă iubește dacă am ajuns în centrul Bucureștiului. De mii de ori am trecut pe drumul acesta care duce la Universitate dar nu mi-am imaginat că într-o zi o să vină, colegii mei aici în Piața Timpului. Puneți-vă puțin în locul meu și ce simt eu acum. Nu îmi doresc nimic decât să fiu sănătos și să văd țara asta că e bine, că ne dăm mână cu mână. Vă doresc să aveți o stea deasupra dumneavoastră și să ne mândrim oriunde mergem și să spunem: eu sunt român. Nu m-am simțit un actor cu stea, nu mi-am dorit decât sa fiu actor la Teatrul Național din Cluj, nu mi-am imaginat că voi ajunge la București, la Teatrul Național din București pe care îl iubesc și am să-l iubesc. Ce a fost frumos se datorează regizorilor pe care i-am iubit. Orice pe lume aș fi dat că astăzi, aici, să fi fost și părinții mei. Ar fi avut de ce să se bucure și să se mândrească", a spus Florin Piersic.
Taguri
Articolul anterior Ce vrea o femeie de la un bărbat
Articolul următor Cabral și Andreea Pătrașcu se pregătesc de nuntă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei