Actrița americană Halle Berry, câștigătoare a unui premiu Oscar, devenită recent mama unei fetițe, a primit titlul de cea mai sexy femeie în viață din partea ediției americane a revistei Esquire. Într-un articol apărut, marți, pe site-ul Esquire, Halle Berry a apărut într-o fotografie ce parodiază o copertă din 2000 a revistei, în care apare fostul președinte american Bill Clinton, și a vorbit despre câștigarea acestui titlu acordat anual de publicație.
- Publicitate -
"Nu sunt prea sigură că știu care este semnificația titlului, dar, ținând cont că am 42 de ani și că tocmai am născut un copil, atunci mă gândesc să îl accept", a declarat Berry.
Pentru ședința foto, actrița a purtat o variantă mai sexy a celebrului costum al lui Bill Clinton și o cravată albastră. Coperta pe care apare Halle Berry marchează împlinirea a 75 de ani de la fondarea revistei Esquire. În articolul din revistă, actrița Halle Berry a vorbit despre lucrurile care i se par sexy în viață, mărturisind că pe primele locuri în topul preferințelor ei se află vinul și spaghetele. "Sexy nu înseamnă să porți haine sexy și să mergi agitându-ți părțile corpului până faci o dislocație de șold, ci înseamnă să știi că, de fapt, este vorba de o stare de spirit, starea de a trăi confortabil cu tine însăți", a explicat Berry.
Actrița a apărut anul trecut în filmul "Pierderi dureroase / Things We Lost in the Fire" și urmează să apară, în 2009, în lungmetrajul "Frankie și Alice", despre o femeie care suferă de personalitate multiplă.
Halle Berry a câștigat premiul Oscar în 2002, pentru filmul "Puterea dragostei", când a interpretat rolul soției unui condamnat la moarte ce are o relație cu gardianul șef al închisorii unde este încarcerat soțul ei. Cu acest Oscar, Halle Berry a devenit prima actriță de culoare care a primit premiul Academiei ame-ricane de film la categoria Cea mai bună actriță.
În luna martie, Berry a născut o fetiță. Tatăl acesteia este partenerul de viață al actriței, modelul franco-canadian Gabriel Aubry, în vârstă de 32 de ani. Berry a fost căsătorită de două ori. Primul ei soț a fost jucătorul de baseball David Justice, iar cel de-al doilea a fost cântărețul Eric Benet, de care s-a despărțit în 2003.