Duminică, 07 Iunie 2026

Harry Tavitian: Cu decesul lui Johnny Răducanu s-a mai încheiat un capitol din jazz-ul românesc

de Cuget Liber Luni, 19 Septembrie 2011 468 1 min citire
Harry Tavitian: Cu decesul lui Johnny Răducanu s-a mai încheiat un capitol din jazz-ul românesc
Harry Tavitian
Pianistul de jazz contemporan Harry Tavitian a declarat pentru AGERPRES că decesul lui Johnny Răducanu încheie un capitol în jazz-ul românesc.
 
"Cu decesul lui Johnny Răducanu s-a mai încheiat un capitol din jazz-ul românesc, s-a mai dat o pagină", a declarat Harry Tavitian
El și-a adus aminte că pentru prima dată a cântat pe aceeași scenă cu Johnny Răducanu în 1974, la prima ediție a Festivalului de Jazz de la Sibiu.
"Atunci am fost remarcat de el și după aceea am continuat să-i stau în preajmă. De la el am învățat cum să trăiesc jazz-ul, asta a fost lecția și moștenirea principală. De la el am învățat, în primul rând, că jazz-ul înseamnă libertate, aceasta a fost marea lecție care am învățat-o de la maestrul Johnny Răducanu", și-a adus aminte pianistul român.
Harry Tavitian a declarat că va trebui să treacă un timp până toată lumea își va da seama că jazz-ul românesc își datorează creșterea și datorită generației din care a făcut parte Johny Răducanu, o "generație de aur".
"Acum putem vorbi de un jazz care respiră românește aici în România, iar noi o să încercăm să ducem mai departe stindardul pe care eu personal l-am preluat de la el", a mai spus Harry Tavitian.
 
Taguri
Articolul anterior O cratiță uitată pe foc a alarmat echipajul ISU "Dobrogea"
Articolul următor A început distribuirea ajutoarelor de la UE în orașul Năvodari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei