Viviana Ross, o chelneriță în vârstă de 21 de ani, angajată a unui hotel, a fost concediată de șeful ei după ce acesta a găsit-o goală în una dintre camere, după o noapte petrecută cu Orlando Bloom. Acum actorul și-a prezentat scuze față de româncă, potrivit contactmusic.com.După ce știrea despre concedierea Vivianei s-a răspândit în publicațiile internaționale și site-urile dedicate celebrităților, o sursă apropiată de Orlando a dezvăluit că acesta a fost "un gentlemen perfect" și a sunat-o pentru a-și exprima regretul.
- Publicitate -
Potrivit The Sun, Bloom ar fi telefonat chiar la hotel, prima oară pentru a obține numărul personal al tinerei, întrucât cei doi nu au făcut schimb de date personale după noaptea petrecută împreună.
Viviana Ross este născută în Dublin, însă părinții ei sunt români. Aceasta lucra la hotelul Chiltern Firehouse, din Londra, dar încerca în același timp să își urmeze visul de a avea o carieră în cinematografie.
Viviana s-a înțeles bine cu actorul, care era cazat de câteva zile la hotel, iar într-o seară, după ce i s-a terminat tura, aceasta i-a acceptat invitația de a ise alătura în cameră.
Tânăra a fost concediată după ce managerul de la Chiltern Firehouse a găsit-o goală în camera actorului.
Un prieten de-al româncei a oferit mai multe detalii despre incident. Potrivit acestuia, Viviana nu regretă "noaptea de sex incredibil", dar a fost "rănită" de faptul că a fost concediată.