Duminică, 07 Iunie 2026

Johnny Depp va juca într-un film inspirat din viața lui Dante

de Cuget Liber Joi, 04 Decembrie 2008 349 < 1 min citire
Johnny Depp a achiziționat, prin compania sa de producție, Infinitum Nihil, drepturile de autor pentru adaptarea cine-matografică a romanului "In The Hand of Dante", scris de Nick Tosches, în care celebrul actor american va interpreta rolul principal, informează variety.com.
Compania Infinitum Nihil, condusă de Depp și de Christi Dembrowski, a încheiat deja un acord cu studiourile Warner Bros. și cu GK Films pentru ecranizarea acestui roman.
Volumul prezintă povestea capodoperei lui Dante, "Divina Comedie", și alte întâmplări ale scriitorului, în Italia secolului al XIV-lea, pe măsură ce acesta încerca să își finalizeze opera, precum și povestea contem-porană a lui Tosches, căruia i s-a cerut să verifice dacă Dante este adevăratul autor al manuscrisului original.
Depp va interpreta rolul lui Tosches. Romanul a fost publicat în 2002.
Depp, care va interpreta rolul Pălărierului Nebun în filmul regizat de Tim Burton, "Alice în țara minunilor", are o agendă foarte încărcată pentru perioada imediat următoare, fiind programat să apară într-un nou film din seria "Pirații din Caraibe" și în producția "Lone Ranger".
Taguri
Articolul anterior "Restul e tăcere", pe lista propunerilor pentru nominalizările la Globul de Aur pentru film străin
Articolul următor În 2008, Farul a cucerit 43% dintre punctele puse în joc în Liga 1

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei