Actorul britanic a devenit tată pentru a patra oară, după ce o tânără actriță americană cu care a avut o relație de scurtă durată, Samantha Burke, a dat naștere unei fetițe, în noaptea de marți spre miercuri, informează accesshollywood.com. Samantha Burke, model și actriță aspirantă din Florida, în vârstă de 24 de ani, a dat naștere, marți, fetiței sale și a starului din "Cold Mountain", pe nume Sophia.
- Publicitate -
Un apropiat al tinerei a declarat pentru publicația "People" că se îndoiește de faptul că Jude Law a fost prezent la eveniment. "În afară de aspectul financiar, el nu se va implica cu altceva", a adăugat sursa.
La începutul lui august, Jude Law a solicitat efectuarea unui test ADN pentru stabilirea paternității copilului. Actorul britanic a promis că o va ajuta financiar pe Samantha Burke dacă acest copil este al său. Samantha Burke, pe atunci însărcinată în șapte luni, le-a spus rudelor ei că testul ADN va fi efectuat după nașterea bebelușului.
Actorul a fost căsătorit cu actrița Sadie Frost, în perioada 1997-2003, iar cei doi artiști au împreună trei copii, Rafferty, în vârstă de 12 ani, Iris, în vârstă de 8 ani, și Rudy, în vârstă de 7 ani.