Este primul actor de top care va juca într-un film finanțat 100% de China, comedia neagră cu titlul "Inseparable", regizată de Dayyan Eng, anunță presa de specialitate din SUA. Vedeta americană va interpreta rolul unui expatriat în China care are parte de multe probleme după ce se împrietenește cu un tânăr localnic.
- Publicitate -
Regizorul Dayyan Eng, originar din SUA, care în prezent locuiește în Beijing, este și autor al scenariului. Filmările vor începe luna aceasta în sudul Chinei.
În vârstă de 50 de ani, Kevin Spacey este unul dintre cei mai apreciați actori contemporani, distins cu două premii Oscar pentru prestațiile din "Usual Suspects" și "American Beauty". Spacey a făcut roluri memorabile și în peliculele "Se7en", "L.A. Confidential", "Pay It Forward" și "K-PAX".