Vineri, 05 Iunie 2026

Lora, scandal monstru cu soțul în fața unui local

de Cuget Liber Luni, 13 Mai 2013 747 1 min citire
Lora, scandal monstru  cu soțul în fața unui local
După ce Sânziana i-a făcut un scandal monstru iubitului, în plină stradă, atacându-l cu vorba, dar și cu picioarele, după ce l-a prins în compania unei alte femei, un alt cuplu VIP a ajuns în postura de a se certa în public.
Căsătoriți de mai puțin de un an, artista Lora și umoristul Dan Badea formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz, însă, iată, că nici pe ei nu-i ocolesc problemele și, deci, certurile.
Aflați la o petrecere, la un moment dat, cei doi au ajuns să se certe în stradă, în gura mare, și să-și arunce vorbe grele.
Lora a ieșit din restaurant, părând să aibă ochii în lacrimi, și s-a așezat pe zidul localului. Imediat, i-a urmat Dan, care încerca împăciuitor să o liniștească și să se apropie de ea, lovindu-se însă de respingerea vehementă a soției lui. Cântăreața nu s-a lăsat nici consolată și nici atinsă, ci a continuat tirul reproșurilor, strigându-i în gura mare că se simte singură.
Nu a contat nici că cineva ar fi putut trece prin zonă, nici că amicii ei ar fi putut să iasă din restaurant să vadă dacă sunt ok. Dan a răbdat ce a răbdat, dar în cele din urmă a explodat... într-o multitudine de gesturi ample și vorbe rostite pe un ton apăsat.
Lora a revenit la sentimente mai bune. Vedeta și soțul ei și-au reglat conturile și se înțeleg de minune. Cei doi au mers împreună la cumpărături, după cum a dezvăluit vedeta. Lora și Dan sunt căsătoriți de un an, însă trăiesc o dragoste cu năbădăi.
"Spre cumpărături cu soțul. Astăzi luăm canapeaua pentru noul living. Mă simt la început de drum, pup", a scris ea pe Facebook.
Taguri
Articolul anterior Virusul care provoacă îngrijorare în lume a ajuns în Europa
Articolul următor "Mă deranjează când se spune acest lucru cu răutate". Ce o supără pe Roxana Ionescu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei