"Lord of the Dance", în două reprezentații la București

de Cuget Liber Sâmbătă, 17 Mai 2008 353
Celebrul spectacol "Lord of the Dance", în regia și coregrafia renumitului Michael Flatley, va avea două reprezentații pe 5 iunie, la Sala Palatului din București, informează Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film Dracula, organizatori ai evenimentului. Potrivit acestora, la cererea publicului, spectacolul va fi susținut și începând cu ora 16,30, pe lângă cel programat la ora 20. Biletele pentru spectacol au prețurile de 100, 150, 250 și 350 de lei, în funcție de locul ocupat în sală. Potrivit organizatorilor, chiar facă Flatley nu mai performează, acesta ar putea veni la București pentru a fi prezent la reprezentația show-ului său. "Lord of the Dance" este unul dintre cele mai vizionate spectacole de dans și mai aclamate turnee din toate timpurile. Premiera a avut loc la Dublin, în 1996, și a fost un succes de casă. În martie 1997, "Lord of the Dance" a fost prezentat și la ceremonia premiilor Oscar. Michael Ryan Flatley (născut pe 16 iulie, 1958) este un dansator de step irlandez. A început lecțiile de dans la 11 ani, iar în 1975 a fost primul non-european care a câștigat concursul de dans irlandez All-Ireland World Championship.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei