Luminița Anghel s-a măritat la sfârșitul săptămânii trecute, chiar de ziua ei. Artista și alesul inimii ei, Silviu Dumitriade, au decis să organizeze cununia civilă, vineri, pe plaja din Mangalia.
- Publicitate -
Ceremonia a fost oficiată chiar de primarul orașului, Claudiu Tusac, și a durat doar câteva minute, în prezența prietenilor apropiați și a fiului vedetei. Luminița, însărcinată în luna a șasea, a venit desculță. Cântăreața a ales să spună "Da" alesului inimii ei, Silviu Dumitriade, chiar pe plaja din Mangalia. Cei doi au călcat pe un covor roșu și au stat sub o arcadă de flori. Alegerea datei a fost și ea specială, artista împlinind 43 de ani.
Mireasa a purtat o rochie bleumarin, lungă, lăsată pe umeri și care îi lăsa la vedere burtica.
"Sărbătorim cea mai frumoasă zi din viața noastră, ziua mea de naștere și o facem printre prietenii cei mai buni și printre cei mai dragi oameni", a declarat Luminița Anghel.
Artista a mai fost căsătorită de două ori. Ea a spus că evenimentul nu va fi urmat de o lună de miere, pentru că sarcina nu îi permite să călătorească. În mai puțin de trei luni artista va naște un băiețel.
Petrecerea de după ceremonie s-a ținut la un restaurant din Mangalia.