După ce s-au certat și s-au jignit reciproc luni în șir, Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu, cel mai spectaculos cuplu din România, par să fi îngropat definitiv securea războiului.
- Publicitate -
Mai mult, frumoasa brunetă și milionarul se pregătesc iar de nuntă. Cei doi se vor căsători din nou, pentru a cincea oară! Să sperăm că, de data aceasta, va fi cu noroc.
După ce în primăvara acestui an au încercat să-și refacă viața alături de alte persoane, Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană și-au mai dat o șansă până la urmă, de dragul copiilor. Cei doi iubiți s-au împăcat de Paște și, după ce au petrecut o vară întreagă prin vacanțe, cei doi și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt și se pregătesc iar de nuntă. Mai exact, a cincea nuntă!
Vedeta de televiziune a povestit pentru Libertatea: "Copiii s-au distrat de minune, se înțeleg foarte bine cu Silviu... Bine, le-a făcut toate poftele, iar micuții sunt fericiți. În vacanță ne-am gândit serios să ne recăsătorim. Dacă o facem din nou și o s-o facem, ar fi a cincea oară, cred, când m-aș mărita cu Prigoană, sau a șasea...! Nici nu mai știu exact... Despre viitoarea nuntă nu vreau să vorbesc acum, dar este un aspect la care ne gândim", a dezvăluit Bahmu.
Adriana și Silviu s-au cunoscut în urmă cu 12 ani și de atunci trăiesc o dragoste cu năbădăi. Au fost căsătoriți de patru ori și tot de atâtea ori au divorțat, pentru motive mai mult sau mai puțin întemeiate. Poate că acum, la a cincea încercare, cei doi își vor uni destinele pentru totdeauna...