Melanie Griffith divorțează de Antonio Banderas, după 18 ani de căsnicie

de Cuget Liber Duminică, 08 Iunie 2014 75
Actrița americană Melanie Griffith a depus vineri actele oficiale prin care solicită divorțul de soțul ei, actorul spaniol Antonio Banderas, invocând motivul diferențelor ireconciliabile și punând astfel capăt unei căsnicii care a durat 18 ani, informează Reuters, citat de Mediafax.ro.
Documentele au fost depuse la Tribunalul Superior din Los Angeles.
Melanie Griffith, în vârstă de 56 de ani, și Antonio Banderas, în vârstă de 53 de ani, s-au căsătorit în 1996, după ce s-au îndrăgostit în timpul filmărilor de la comedia romantică "Two Much" (1995). Cei doi actori au împreună o fiică, Stella Banderas, în vârstă de 17 ani.
"Am decis de comun acord să punem capăt căsătoriei noastre de aproape 20 de ani într-o manieră iubitoare și prietenească, onorând și respectând persoanele noastre, familia noastră, prietenii noștri și toată această perioadă frumoasă pe care am petrecut-o împreună", au declarat Melanie Griffith și Antonio Banderas într-un comunicat de presă comun.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei