Fostul "Iepuraș" Playboy Nicoleta Luciu (33 de ani) a declarat încă de pe acum război bătrâneții, așa că e pornită să facă tot posibilul pentru ca trecerea anilor să-și pună cât mai târziu amprenta pe chipul și pe trupul ei de divă.
- Publicitate -
Vedetele care în tinerețe au fost rupte din soare de frumoase, iar bărbații roiau în jurul lor ca ursul la miere, intră într-o profundă depresie când se privesc în oglindă și văd că, de la o zi la alta, chipul lor nu mai are aceeași prospețime.
Firesc, multe dau buluc la medicul estetician, dispuse să plătească mii de euro pentru a ține, cel puțin aparent, timpul în loc, cu ajutorul chinuitoarelor operații. Nicoleta e decisă însă să procedeze altfel:
"Mănânc sănătos, nu beau, nu fumez, fac mult sport, așa că nu văd de ce nu aș arăta la 60 de ani ca la 30", ne-a spus ea plină de convingere.
Chiar dacă nu vrea să apeleze la operații estetice, asta nu înseamnă că Nicoleta i-a spus adio medicului estetician:
"Singurele la care voi apela pentru a fi mereu tânără sunt injecțiile cu aminoacizi. Nu vreau să aud de operații estetice sau de lifting", a mai precizat ea, scrie Libertatea.ro.