După despărțirea de Victor Slav, Anda Adam a început o relație cu Cătălin Țîră, fiul fostului atacant rapidist Ștefan Țîră, acum jucător la ADO Den Haag, în prima ligă olandeză. Legătura dintre ei a devenit tot mai strânsă, iar jucătorul și-a prezentat iubita, cu 16 ani mai în vârstă, părinților săi. În doar patru luni și jumătate, lucrurile s-au schimbat radical. Iar până la un scandal în toată regula nu mai este decât un pas!
- Publicitate -
De curând, între Cătălin Țîră și Oana Zăvoranu ar fi avut loc un schimb de mesaje siropoase, în care fotbalistul îi transmitea fostei soții a lui Pepe că abia așteaptă să revină în țară pentru a o întâlni și pentru a petrece clipe de neuitat.
Cătălin îi transmitea Oanei că o admiră foarte mult și că este una dintre cele mai frumoase femei pe care a văzut-o vreodată. Bruneta nu a părut deloc deranjată de complimentele fotbalistului și i-a răspuns cu aceeași monedă, potrivit showbiz.ro.