Cântăreața Claudia Pavel, fosta Cream, a dezvăluit, pe contul său de Facebook, că a devenit mamă. Cântăreața a adus pe lume un băiețel care se va numi Noah.
- Publicitate -
Claudia Pavel și-a surprins plăcut fanii după ce le-a spus că a devenit mămică. Artista a născut în Los Angeles și timp de nouă luni a ținut sarcina departe de ochii curioșilor.
Anunțul a fost făcut chiar de către Cream pe contul său de Facebook.
"Dragii mei, am o veste să vă dau, eu și logodnicul meu vă anunțăm oficial că în viața noastră a venit cel mai prețios și minunat dar, pentru care îi mulțumim lui Dumnezeu, fiul nostru Noah!", a notat artista.
Noah înseamnă "liniștitor" în limba ebraică. Este asociat cu confort, liniște, pace, și se păstrează printre preferințele părinților americani, anunță realitatea.net.