Alex Livadariu, producătorul întregii campanii "Tu știi ce mai face copilul tău?", mărturisește că premiul câștigat "este un premiu al Știrilor PRO TV, care, zi de zi, adună milioane de români în fața televizorului la toate edițiile de știri de la orele 19:00, 23:00, 07:00, 13:00 si 17:00, fiind lider detașat de audiență pe toate programele. Faptul că aceste reportaje excepționale au fost apreciate la Emmy arată valoarea școlii de jurnalism PRO TV, care a intrat în categoria greilor mondiali: CNN, BBC, FOXNEWS, TF1, Globo, ITV. Bruce Paisner, CEO International Emmy Awards, declara la premiere că s-a luat în calcul criteriul calității în toate fazele execuției unui reportaj - de la documentare, poveste, scriere, filmare, până la editarea imaginii. Echipa noastră pregătește acum alte reportaje valoroase, care vor fi difuzate duminica la ora 18:00, începând din 28 septembrie, în noul program marca Știrile PRO TV - România te iubesc!" – spune Alex Livadariu.
- Publicitate -