Vineri, 05 Iunie 2026

O rusoaică a câștigat titlul de Miss World 2008

de Cuget Liber Luni, 15 Decembrie 2008 525 < 1 min citire
Rusoaica Xenia Sukinova, o blondă cu ochi albaștri originară din Siberia, în vârstă de 21 de ani, a fost desemnată Miss World 2008 sâmbătă seară, la Johannesburg, unde a concurat cu alte 108 candidate.
Concursul a fost difuzat în 187 de țări. Ceremonia trebuia să aibă loc pe 4 octombrie, la Kiev, dar a fost reprogramată în Africa de Sud, din cauza conflictului dintre Rusia și Georgia.
Xenia Sukinova îi succede chinezoaicei Zhang Zi Lin, aleasă Miss World anul trecut, în urma unui concurs care a avut loc la Sanya (China).
Originară din Nizhnevartovsk, în nordul Siberiei, tânăra este studentă la Facultatea de științe din cadrul Universității de petrol și gaze din Tiumen (Rusia). Ea este a doua rusoaică ce câștigă titlul de Miss World, după Julia Kuroșkina, în 1992.
Dintre cele 109 candidate au fost desemnate 15 semifinaliste, apoi cinci finaliste, reprezentând India, Rusia, Trinidad și Tobago, Angola și Africa de Sud. Înainte de anunțarea rezultatelor, tinerele candidate, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, au defilat în ținute create de designeri sud-africani și jamaicani.
Taguri
Articolul anterior Traian Băsescu, cel mai admirat român
Articolul următor Regina Marii Britanii strânge cureaua

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei