Oana Zăvoranu spune că, pe când era consiliera lui Corneliu Vadim Tudor, a trăit un moment neplăcut.
- Publicitate -
Când i-a făcut o vizită lui Corneliu Vadim Tudor la biroul Senatului, politicianul ar fi închis ușa și i-ar fi propus vedetei TV să facă sex cu el. "El a încuiat ușa și apoi s-a în-dreptat către mine. Și-a schimbat mersul. Mă gândeam cum să ies din porcăria asta, să evit asta. Eu am spus «Uite ce zboară timpul». El a încercat să se așeze pe unul dintre mânerele fotoliului, iar fotoliul a început să scârțâie. A început să mă mângâie pe păr și mi-a zis «Ce frumușică ești. Hai să nu ne mai respectăm»", a spus Oana, la Acasă TV.
"Când a văzut că este refuzat și eu i-am spus că mă așteaptă Pepe, Vadim a început să facă bale la gură și a început să îmi spună că el e Vadim Tudor și a dat de înțeles că totul a fost teatru", a mai adăugat aceasta.