Vineri, 05 Iunie 2026

Ovidiu Marincea, numit consilier al directorului SRI

de Cuget Liber Luni, 17 August 2015 117 < 1 min citire
Ovidiu Marincea, numit consilier al directorului SRI
Jurnalistul Ovidiu Marincea a fost numit, începând de luni, în funcția de consilier al directorului Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, potrivit Agerpres.ro.
Ovidiu Marincea va coordona comunicarea publică a SRI. Jurnalistul are 36 de ani și o experiență de peste 10 ani în presa scrisă, online și televiziune, se precizează într-un comunicat postat pe site-ul Serviciului Român de Informații.
"Prezența lui în cadrul Serviciului Român de Informații va constitui un avantaj în procesul de transparentizare și de deschidere a instituției către cetățeni. Este necesar ca SRI să se consolideze și în ceea ce privește procesul de comunicare, de aceea mă bucur că ni s-a alăturat și sunt convins că împreună vom face pași importanți în direcția profesionalizării comunicării publice a Serviciului", a declarat directorul SRI, Eduard Hellvig, conform comunicatului.
Ovidiu Marincea, citat în comunicat, spune că a militat pentru "comunicarea și deschiderea tuturor instituțiilor statului față de public". "Apreciez că adevărata provocare pentru orice profesionist este transparentizarea unui serviciu secret. Sunt onorat să lucrez într-una dintre cele mai respectate instituții ale statului român", a afirmat jurnalistul.
Taguri
Articolul anterior Taberele de pe litoral, controlate "la sânge" de DSP
Articolul următor CUGET LIBER, câștigătorul Trofeului presei la Târgul GAUDEAMUS

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei