Pepe ar putea obține de la iubita lui, Raluca Pastramă, ceea ce Oana Zăvoranu nu i-a oferit în șapte ani de mariaj: un copil.
- Publicitate -
Zvonurile legate de o posibilă sarcină a Ralucăi s-au declanșat cu două zile în urmă, când tânăra a mers la o clinică din București, pentru o ecografie abdominală.
Ea a ajuns la clinică împreună cu o prietenă sau cel puțin asta susține un pacient care se afla întâmplător la respectiva clinică, chiar când iubita lui Pepe intra la consultații.
"După ce a ieșit de la ecografie, a mers imediat să-și facă analize de sânge pentru un dublu test (n.r. - analize care se fac gravidelor în primul trimestru). Da, ați ghicit, Raluca e însărcinată", a declarat respectiva sursă.
Contactat de Libertatea, Pepe a admis că iubita lui a fost la clinică, însă a susținut că nu ea e cea gravidă, ci prietena cu care se afla.
"Îmi doresc un copil cât mai repede, însă Raluca nu e însărcinată", a mărturisit Pepe.
Invitată la emisiunea Cancan Tv de luni seară, la o zi după ce a fost dusă de urgență la spital, Zăvo a declarat în lacrimi: "Nu vreau să cred că am pierdut un om la care eu am ținut foarte mult".