Actorii Forest Whitaker și Renee Zellweger, recompensați cu premii Oscar, vor fi protagoniștii filmului "My Own Love Song", o dramă independentă, scrisă și regizată de Oliver Dahan, realizatorul lungmetrajului "La Vie En Rose", informează publicația de specialitate Variety. Potrivit sursei citate, filmările vor debuta luna viitoare în Kansas și New Orleans.
- Publicitate -
Producătorul filmului va fi Alain Goldman, cu care Dahan a lucrat și pentru "La Vie En Rose".De asemenea, distribuția va fi completată și de Madeline Zima ("Californication"). "My Own Love Song" are în centrul poveștii o călătorie la Memphis pe care o fostă cântăreață, acum țintuită într-un scaun cu rotile, îl face alături de prietenul său.
Zellweger tocmai a încheiat filmările pentru drama western "Appaloosa" și comediile "Chilled in Miami" și "My One and Only". De asemenea, Whitaker va putea fi văzut în curând pe marile ecrane în producția "Winged Creatures".
Forest Whitaker a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor
la ediția din 2007 a premiilor Academiei Americane, pentru rolul dictatorului ugandez Idi Amin, din "Ultimul rege al Scoției".