Joi, 04 Iunie 2026

Roxana Sârbu a abandonat lupta

de Cuget Liber Joi, 28 August 2014 160 2 min citire
Roxana Sârbu a abandonat lupta
Roxana Sârbu a ajuns la capătul puterilor. De un an de zile, ea nu și-a mai văzut fetița și suferă cumplit la gândul că micuța e crescută de tatăl ei.
"Nu mi-am mai văzut copilul de un an. Avem custodie comună, dar el nu mă lasă să o văd. Dacă ne întâlnim, iese tămbălău în fața copilului și atunci prefer să evit. Din păcate, nu am cu cine să mă înțeleg cu privire la nimic și atunci am hotărât să fiu eu mai înțeleaptă. Nu am auzit-o nici la telefon. El încalcă legea, dar nu vreau să mai acționez deloc. Am ajuns în instanță să mi se facă dreptate și mi s-a făcut o mare nedreptate", a declarat ea, pentru ziarul Ring.
"El are o ură pe care nu o înțeleg. Îmi e greu să rezist așa, fără să o văd, dar m-am decis că pentru ea e mai bine. Nu vreau să îi mai văd ochișorii plini de lacrimi atunci când e pusă la mijloc între noi. Îi plătesc pensie alimentară 650 de lei, dar sunt convinsă că nu ajung la fetiță. Nici cadouri nu pot să îi fac, mai bine îi cumpăr, le păstrez, iar când va crește va vedea tot ce am făcut pentru ea. Niciun judecător din lumea asta nu poate să îmi ia copilul, e al meu. I-am cerut lui o oră, doar o oră să stau cu ea. El știe că noi suntem atașate una de cealaltă și atunci evită orice fel de întâlnire. Acum câteva luni, a vrut să îi dau acordul să plece cu ea la Disneyland și am zis da, însă i-am cerut să mă lase să îmi văd copilul înainte de pleca. Nu mi-a mai răspuns și acum susține că nu am fost de acord să meargă cu copilul în vacanță...", a încheiat Roxana, scrie click.ro.
Taguri
Articolul anterior Decizie radicală luată de soția lui Petre Roman
Articolul următor Andreea Bălan, din nou alături de Keo

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei