Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Russell Crowe va fi botezat odată cu fiul său

de Cuget Liber Joi, 08 Noiembrie 2007 266 1 min citire
Într-un interviu acordat revistei "Men’s Journal", actorul australian Russell Crowe a mărturisit că, la 43 de ani, crede că este timpul să fie botezat creștinește, alături de fiul său de un an, Tennyson. "Părinții mei au decis să ne lase pe mine și pe fratele meu să ne alegem singuri credința, când vom fi maturi, așa că nu ne-au botezat. În ultimul timp am ajuns să mă întreb: «Dacă mi se pare important ca fiii mei să fie botezați, de ce să nu fac și eu asta?»", a declarat starul, câștigător a două premii Oscar. Russell a precizat că atât el, cât și Tennyson vor fi botezați la capela pe care a construit-o la ferma sa din Australia, iar ceremonia va avea loc în curând.

Taguri
Articolul anterior Steaua a pierdut, Slavia egal cu Arsenal
Articolul următor Și fetele sar la bătaie când se simt lezate în amorul propriu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei