Se însoară Dan Bittman?

de Cuget Liber Luni, 05 Martie 2012 455
Solistul trupei Holograf nu crede în căsătorie, însă nu exclude posibilitatea de a ajunge la altar. Dan Bittman (50 ani) este împreună cu iubita lui, Liliana, de 20 de ani și are împreună cu aceasta trei copii, însă nu și-a dorit niciodată îndeajuns de mult să se însoare. Cu toate acestea, artistul nu exclude varianta unei căsătorii cu mama copiilor lui.
"Până la urmă, și căsătoria este un legământ foarte intim între două persoane. Acei doi oameni știu cel mai bine dacă să facă pasul sau nu, dacă au un drum comun și dacă au pentru viitor un țel comun. Ca în orice relație, dacă lucrurile nu evoluează într-o anumită direcție, dacă cei doi nu-și găsesc un echilibru mergând pe o cale comună, degeaba e o hârtie, acolo, semnată de ambele părți, și un legământ în fața preotului. Nu mi-am schimbat părerea din punctul ăsta de vedere, cred în continuare că nu hârtia aceea leagă pe doi oameni, dar e, până la urmă - și în asta cred foarte mult - o chestiune de opțiune personală. Sunt oameni care se simt mai bine și sunt mai fericiți dacă semnează hârtia aceea, dacă trăiesc acea experiență emoționantă a ceremoniei căsătoriei, și sunt oameni care, pur și simplu, fac casă bună și fără hârtia aceea", a declarat Dan Bittman pentru revista Tango.
Întrebat dacă există șansa să fie văzut vreodată ginere, cântărețul a răspuns: "Nu știu, dacă va fi cazul, eu nu exclud căsătoria! Cine știe? Nu exclud deloc lucrul acesta. Poate că o s-o facem, acum, că au trecut 20 de ani de când suntem împreună!"
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei