Selena Gomez va fi gazda MTV Europe Music Awards de anul acesta

de Cuget Liber Luni, 26 Septembrie 2011 1207
Actrița și cântăreața Selena Gomez va fi gazda celei de-a 18-a gale a premiilor MTV Europe Music 2011, care va avea loc la Odyssey Arena din Belfast, pe 6 noiembrie, și care va putea fi urmărită live în România la MTV, informează postul TV.
Pentru prima dată în istoria sa, MTV va integra, la nivel de transmitere a show-ului, și platforme noi de comunicare. Astfel, ca o noutate absolută, cântăreața Selena Gomez, recompensată cu un disc de platină pentru albumul său, va transmite informații din timpului evenimentului live, inclusiv pe internet.
În calitate de gazdă a principalului show MTV EMA, ea va prezenta ce se va întâmpla pe scenă, câștigătorii și alte momente importante ale serii, iar în zona de comunicare digitală, ea le va oferi fanilor EMA din toată lumea, în timp real, pe Twitter, informații din culisele galei și detalii picante.
Și românii vor avea ocazia să urmărească live premiile MTV EMA din Belfast, pe MTV România, iar până atunci își pot vota artiștii români preferați pe www.mtv.ro, pentru categoria "Best Romanian Act". Anul acesta, la categoria "Best Romania Act" au fost nominalizați artiștii Alexandra Stan - "Mr. Saxobeat", Guess Who - "Manifest", Puya & Connect-R - "Americandrim", Fly Project - "Goodbye" - și Smiley & Pacha Man - "Love is for free".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei