Se pare că formația Block Party îi inspiră pe îndrăgostiți să treacă la acțiune chiar și în timpul unui concert.
- Publicitate -
Componenții trupei au fost nevoiți să se retragă de pe scenă după ce un cuplu a început să facă sex chiar în fața lor. "Era un cuplu în fața noastră care făcea sex. Am urcat în balcon și ei o făceau pe podea. Am spus ceva la microfon și toată lumea a început să strige. Ei au părut un pic jenați la început, dar apoi și-au continuat partida. În scurt timp, toată lumea a început să se giugiulească. A trebuit să plecăm pentru că se ajungea la… toată lumea să facă sex", a declarat solistul trupei, Kele Okereke.
Un pic jenat, dar oarecum înțelegându-i pe "protagoniștii" spectatori, Okereke a mai adăugat: "Știu că există legi în privința unor astfel de lucruri, dar prestația noastră emană o energie latent-erotică. Deci n-am fost chiar surprins".