Shakira s-a apucat de cântat de teama sărăciei

de Cuget Liber Marţi, 06 Aprilie 2010 310
Vedeta pop Shakira a mărturisit într-un interviu că în drumul său spre succes a fost împinsă mereu de la spate de teama sărăciei, după ce, când avea opt ani, a fost martora declinului financiar al familiei sale, potrivit presei internaționale. "Afacerea de succes a familiei, confortul vieții noastre, inclusiv cele două mașini, s-au dus într-o clipă după ce tatăl meu a fost declarat falimentar. Ce s-a întâmplat atunci mi-a dat multă determinare să fac lucrurile cât mai bine, pentru a nu mai trăi din nou așa ceva", a declarat, pentru revista The Big Issue, cântăreața columbiană. Mai mult, Shakira spune că, în ascensiunea spre statutul de megastar, s-a gândit întotdeauna și să-și ajute semenii. "Când am început să am succes m-am decis să înființez prima mea fundația umanitară, în Columbia", a mai spus ea. Acțiunile umanitare ale cântăreței în vârstă de 33 ani au fost direcționate în special pentru educația copiilor care trăiesc în sărăcie și care riscă să fie recrutați de gherilele columbiene sau de traficanții de droguri.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei