Vineri, 05 Iunie 2026

Shania Twain își va publica memoriile în 2011

de Cuget Liber Vineri, 24 Septembrie 2010 273 1 min citire
Shania Twain își va publica memoriile în 2011
Cântăreața Shania Twain, câștigătoare a cinci premii Grammy, va publica un volum de memorii în 2011, în care va relata eforturile pe care le-a depus pentru a-și construi o carieră în muzica country și aspecte din copilăria ei dificilă.
Cântăreața canadiană, a cărei viață personală a reprezentat unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor după divorțul ei de producătorul muzical Robert Mutt Lange, pronunțat în 2008, își va publica memoriile în prima jumătate a anului 2011, au anunțat reprezentanții editurii Simon & Schuster.
În acest volum, artista va relata diverse aspecte din viața ei, precum succesul obținut într-o industrie dominată de bărbați, cum este cea a muzicii country, și moartea tragică a părinților ei, într-un accident de automobil produs în 1987, în urma căreia Shania Twain a devenit tutorele celor trei frați mai mici.
Shania Twain, în vârstă de 45 de ani, a declarat că a simțit nevoia de a scrie aceste povești: "Această carte este o relatare onestă și completă a vieții mele, spusă cu cuvintele mele".
Shania Twain nu a mai intrat în studiourile de înregistrare din anul 2002, însă a apărut în câteva emisiuni de televiziune, precum "American Idol", la care a participat în calitate de membru al juriului.
Taguri
Articolul anterior Apeluri de la cetățeni
Articolul următor Fibrele alimentare ne slăbesc fără să ne îmbolnăvim

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei