Vineri, 05 Iunie 2026

Silvio Berlusconi vrea scuze de la soția lui

de Cuget Liber Marţi, 05 Mai 2009 470 2 min citire
Premierul italian Silvio Berlusconi spune că o împăcare cu soția sa, Veronica Lario, este imposibilă, și îi solicită acesteia să își ceară scuze în public, într-un interviu acordat Corriere della Sera.
Întrebat de jurnaliștii cotidianului italian despre o eventuală împăcare cu soția lui, Silvio Berlusconi a declarat: "Nu cred. Nu știu dacă mai vreau să fac asta, de această dată. Veronica ar trebui să îmi ceară scuze în mod public. Și nu știu dacă asta va fi de ajuns".
"Este pentru a treia oară când îmi dă o lovitură în plină campanie electorală. E prea mult", a adăugat Berlusconi.
Într-un alt interviu, acordat cotidianului La Stampa, șeful guvernului italian s-a declarat "preocupat" și "dezamăgit". "Am rezistat într-o situație dificilă (căsătoria, n.r.) din dragoste pentru copiii noștri, dar acum s-a terminat, nu mai există condițiile pentru a putea continua".
Referindu-se la expunerea mediatică a acestei situații, care se află pe prima pagină a ziarelor italiene, Berlusconi o consideră "o poveste care ar fi trebuit să rămână privată", declarând că nu reușește să înțeleagă "cum a putut aceasta să ajungă în ziare".
Duminică, premierul italian declara că această chestiune personală "este dureroasă", aparține "sferei vieții private" și că i se pare corect "să nu mai vor-bească despre ea".
În schimb, ieri, Silvio Berlusconi a trecut la ofensivă, acordând pentru două publicații italiene interviuri în care afirmă că soția lui "a căzut în capcană", deoarece a crezut în informațiile publicate în presă.
În urmă cu patru zile, Veronica Lario l-a atacat dur pe Silvio Berlusconi pentru intenția de a include celebrități feminine pe listele electorale ale partidului său pentru alegerile europene din iunie, ceea ce l-a obligat pe premierul italian să renunțe, deocamdată, la respectiva inițiativă. De asemenea, Veronica Lario s-a arătat indignată de faptul că soțul ei a participat, în urmă cu o săptămână, la petrecerea de majorat a unei tinere blonde din Neapole, care îi spune lui Berlusconi "papi". Potrivit soției sale, premierul italian nu a fost prezent la nicio petrecere de majorat a propriilor copii.
Taguri
Articolul anterior Fără curent electric
Articolul următor Mungiu și Puiu reprezintă România la Festivalul Filmului din Almunia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei