Pe 23 iunie, se celebrează Ziua Universală a Iei. Cu ocazia acestui eveniment, la Oha Beach se sărbătorește, în Noaptea Sânzienelor, pe ritmuri muzicale românești, unul dintre cele mai așteptate momente ale verii. Pe scena de pe plaja Oha Beach vor urca flăcăii de la Subcarpați, iar după miezul nopții, atmosfera va fi întreținută de Dru Klein, Coughy - DJ set, Power P Vinil și alții.
- Publicitate -
"Întregul eveniment are ca scop promovarea iei românești. La Ziua Universală a Iei participă 44 de țări și 98 de localități, fiind organizate, în acestea, 119 evenimente. Printre participanți, se numără și Constanța, iar evenimentul are loc la ieșire din stațiunea Mamaia, pe plaja Oha Beach. Evenimentul se adresează persoanelor tinere, însă nu numai. Oricine vrea să petreacă o seară românească este binevenit. Dacă se poate, rugăm pe toată lumea să vină îmbrăcată în ie. Pentru cei care nu vin îmbrăcați în ie, vom încerca să găsim o soluție", precizează PR-ul Simona Ionescu.
Persoanele care își doresc o experiență de neuitat, o noapte cu muzică românească de calitate sunt așteptate, în port tradițional românesc, duminică seara, de la orele 20, pe plaja Oha Beach, la ieșire din stațiunea Mamaia către Năvodari, după Campingul Pescăresc.