Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tatăl actorului Paul Walker dă în judecată Porshe pentru moartea fiului său

de Cuget Liber Joi, 26 Noiembrie 2015 122 2 min citire
Tatăl actorului Paul Walker dă în judecată Porshe pentru moartea fiului său
Tatăl actorului Paul Walker a dat în judecată compania Porche pentru moartea fiului său, la două luni după ce fiica starului a intentat un proces similar, scrie contactmusic.com.
Tatăl actorului, numit, de asemenea, Paul Walker, executorul averii fiului său, susține că mașinii Porsche Carrera GT, în care se afla starul în timpul accidentului fatal, îi lipseau câteva elemente de siguranță, care i-ar fi putut salva viața.
În ciuda concluziei anchetei poliției, care a arătat că moartea actorului Paul Walker și a șoferului Roger Rodas au fost cauzate de viteză, documentele procesului arată că lipseau un sistem de control al stabilității, întăriri pe uși, precum și o siguranță la țeava de alimentare, care ar fi împiedicat explozia mașinii după coliziune.
În urmă cu două luni, fiica actorului, Meadow Rain Walker, în vârstă de 16 ani, a dat, de asemenea, în judecată compania Porche, căreia i-a adus acuzații similare.
Atunci, Porche a reacționat și a transmis că: "Suntem triști când cineva este rănit într-o mașină Porsche, însă credem că raportul autorităților a stabilit clar că, în acest caz, tragicul accident a fost provocat de o conducere imprudentă și o viteză excesivă".
Când a avut loc accidentul, în 20 noiembrie 2013, Paul Walker se afla într-o pauză de filmare a peliculei "Furios și Iute/ Fast and Furious 7". Actorul se afla într-o mașină Porsche Carrera GT condusă de prietenul și partenerul lui de afaceri, Roger Rodas, care a pierdut controlul volanului. Mașina s-a lovit de trei copaci și a luat foc pe strada Santa Clarita, din California.
Acuzațiile aduse de avocații fiicei starului Paul Walker au fost formulate și de soția lui Rodas, într-un proces intentat la un tribunal din Los Angeles. Potrivit femeii, Rodas, antrenat ca pilot de curse, conducea, la momentul accidentului, cu doar 89 de kilometri la oră.
Însă, în urma unei investigații la care au participat și ingineri ai Porsche, care au evaluat daunele aduse mașinii, anchetatorii au concluzionat că accidentul a fost cauzat de viteza prea mare, de aproximativ 150 de kilometri la oră, și nu de probleme tehnice.
Paul Walker și Roger Rodas erau co-proprietari ai unei echipe de curse auto, numită "Always Evolving".
După moartea lui Paul Walker, fratele său, Cody, a filmat câteva scene în filmul pentru care filma actorul, "Furios și Iute/ Fast and Furious 7".
Taguri
Articolul anterior Se răresc ploile, la Constanța. Temperaturile - în ușoară scădere
Articolul următor Rafinăria Petromidia a reintrat în funcțiune, după revizia generală

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei