Vineri, 05 Iunie 2026

Tweener din "Prison Break" face închisoare pe bune

de Cuget Liber Marţi, 06 Noiembrie 2007 343 2 min citire
Lane Garrison, interpretul personajului David Apolskis - Tweener din serialul de succes "Prison Break", care, în mai, a pledat vinovat la acuzația de omor involuntar, după un accident rutier care l-a costat viața pe un adolescent, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare, potrivit AFP. Pe 21 mai, Garrison a recunoscut că a provocat un accident, care a avut loc pe 2 decembrie 2006. Mașina condusă de actor s-a lovit de un copac în Beverly Hills. Garrison a fost rănit ușor, dar trei pasageri ai mașinii au fost răniți mai grav. Unul dintre aceștia nu a supraviețuit accidentului. Potrivit autorităților, Garrison avea o concentrație de alcool în sânge dublă față de limita maximă admisă prin lege. Actorul, care este închis din august, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la șase ani și opt luni. Lane Garrison l-a interpretat pe deținutul David Apolskis, poreclit "Tweener", în popularul serial de televiziune "Prison Break", care numără deja două sezoane. Acțiunea filmului se desfășoară, în principal, într-o închisoare. Garrison a realizat recent o înregistrare video prin care cere șoferilor să nu se urce în stare de ebrietate la volan.

Taguri
Articolul anterior Tiganu si boomerangul
Articolul următor Doina Avram, la final de carieră

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei