Trupa britanică de electrotrance Underworld, cunoscută în special pentru două piese incluse pe coloana sonoră a filmului "Trainspotting", va concerta, vineri, la București, în incinta Romaero Băneasa.
- Publicitate -
Concertul, organizat de Events, va începe la ora 21.00, iar biletele costă 75 sau 100 de lei, în funcție de distanța față de scenă.
Concertul Underworld la București este inclus în turneul mondial al trupei, programat în mai multe orașe din Europa și Statele Unite, printre care Berlin, Londra, San Francisco și Los Angeles. Turneul a început după lansarea ultimului album de studio al trupei, "Oblivion with Bells", care a avut loc în octombrie 2007.
Trupa Underworld este formată din Karl Hyde si Rick Smith. Cei doi cântă împreună din 1983, când trupa lor se numea Freur și se încadra în stilul proto-electroclash. Se numesc Underworld din 1987, când au încercat un electro orientat spre pop și funk. Cel mai cunoscut album al lor, "Second Toughest In The Infants", a apărut în 1996 și și-a datorat succesul și faptului că s-a lansat odată cu filmul "Trainspotting", pe coloana căruia se află celebrele "Born Slippy" și "Dark & Long". Piesa "Born Slippy", inclusă pe mai multe compilații și mixtape-uri, s-a vândut în peste un milion de exemplare.
Ceea ce atrage la spectacolele Underworld, pe lângă combinația inedită de tehno, drum and bass, pop și funk, sunt improvizațiile și versurile lui Hyde, hipnotice și șoptite, în care integrează fraze cotidiene convenționale, cum ar fi conversații sau mesaje de întâmpinare ale robotului telefonic.