Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Vedetele s-au înghesuit la ziua lui Nelson Mandela

de Cuget Liber Luni, 30 Iunie 2008 417 1 min citire
Cuplul Will Smith și Jada Pinkett (Smith) a fost gazda concertului care a avut loc sâmbătă, la Londra, pentru a-l celebra pe Nelson Mandela la împlinirea onorabilei vârste de 90 de ani.
Concertul a fost susținut de nume grele ale muzicii internaționale. Annie Lennox, Leona Lewis, Queen sau Simple Minds au fost câțiva dintre cei care au urcat pe scenă. Deși se spunea că are probleme medicale, Amy Winehouse a reușit să ajungă și să cânte la ziua lui Mandela.
Peste 50.000 de fani au asistat la concert. Încasările au fost donate, aceasta fiind a 46.664 operă de caritate a lui Nelson Mandela. Show-ul a coincis și cu aniversarea a 20 de ani de la concertul susținut tot la Londra pentru eliberarea lui Mandela din închisoare.
"Acum douăzeci de ani, Londra a găzduit un concert istoric, în care se cerea libertatea noastră. Vocile dumneavoastră au traversat apele și ne-au încurajat în celulele de închisoare aflate la mare distanță. Și acum, în timp ce sărbătorim, dați-mi voie să vă reamintesc că munca noastră nu s-a încheiat. Acolo unde încă există sărăcie și boală, inclusiv SIDA, unde drepturile omului sunt oprimate, mai sunt multe de făcut", le-a spus Nelson Mandela celor prezenți la eveniment.
Taguri
Articolul anterior Trofeul pare hărăzit dublului Tecău / Mergea
Articolul următor Fură cu nerușinare din casele bătrânilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei