Sâmbătă, 06 Iunie 2026

A fost adoptat proiectul de lege privind reducerea pragului de prezență la referendum

de Carmen MOCANU Joi, 30 Mai 2013 104 < 1 min citire
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, ieri, proiectul de lege privind modificarea Legii referendumului în sensul stabilirii unui cvorum de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale și a unui cvorum de validare egal cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dar nu mai puțin de 25% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, pentru toate tipurile de referendum.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, care are caracter organic, a fost adoptat cu 222 de voturi pentru, 73 împotrivă și două abțineri.
Deputații PDL, UDMR și PP-DD au anunțat prin intermediul liderului grupului democrat-liberal că vor ataca legea la Curtea Constituțională, invocând graba legiferării și faptul că o astfel de modificare de lege creează situații în care primarii sau președinții de consilii județene ar putea fi demiși cu doar 25% din numărul de voturi exprimate în urma unor referendumuri locale.
Taguri
Articolul anterior Transplantul renal și cel hepatic, blocate de Agenția Națională de Transplant
Articolul următor Daniel Funeriu a demisionat din PDL

Comentează știrea

Hanibal
30 mai 2013
de ce nu 5% ?

Parlamentul Romaniei demonstreaza ca este o simpla unealta a guvernului . Legile menite sa loveasca in adversarii politici incep sa semene cu ordonantele de urgenta si sunt votate pe banda rulanta . Legile privind economia , problemele sociale , asteapta ani de zile pana cand ajung sa fie trecute pe ordinea de zi . Toate actiunile care vizeaza Constitutia si functia de presedinte sunt destinate sa slabeasca institutiile statului .Visul liberalilor este statul ciomag , aparator al intereselor celor bogati , un stat care sa intervina doar atunci cand interesele financiar-bancare sunt in pericol . Incapabili sa facem ceva pentru progresul economic , incapabili sa folosim fondurile europene , credem ca salvarea va veni acuzand Curtea Constitutionala si U.E. " de prostie " . NU este rau sa poti demite pe cineva necorespunzator doar cu 25% , dar este cert ca se deschide calea abuzurilor . In actuala situatie , in interesul general al romanilor , este necesara instituirea votului obligatoriu , pentru a sili cetatenii la exercitiul functiei sociale cu care sunt investiti . Obligativitatea votului este si instrumentul cel mai puternic de educatie cetateneasca . Suntem obligati sa platim impozite , obligam statul sa ne acorde tot felul de drepturi , toate sunt obligatorii atunci cand nu sunt interzise . De ce n-ar fi obligatoriu sa votam ? Oricum, toate masurile luate de USL demonstreaza ca democratia este inca departe de a se instaura in Romania .

Io
30 mai 2013
Li se limba plimba-n gura

Cind se discuta despre majoritate,politrucii o dau in balbaiala.Primarii obtin o "majoritate covarsitoare " de 68%. In schimb,Constitutia este votata de o "majoritate minoritara" de 15%+1 .Cum o dai,e bine.Constitutia este un fel de guma de mastecat.Cu o guma de mestecat poti sa faci baloane,poti sa scuipi un sef de stat sau poti o lipesti de scaunul presedintelui daca nu-ti mai convine de el.Asa vrea Cacarau.Interesant este ca nu se discuta nimic despre mandatele primarilor.Ca nu este o problema legata de Constitutie,am inteles.Dar nu pot sa inteleg de ce nu se modifica si legea electorala.Nu pot sa inteleg de ce un primar este ales pe vecie si un sef de stat este un fel hamster in colivie.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei