Sâmbătă, 06 Iunie 2026

A FOST RESPINSĂ AUDIEREA LUI GABRIEL OPREA!

de Carmen MOCANU Marţi, 27 Octombrie 2015 131 < 1 min citire
A FOST RESPINSĂ AUDIEREA LUI GABRIEL OPREA!
Comisia pentru abuzuri din Camera Deputaților a decis, astăzi, să trimită o adresă către șeful Poliției Române și către Primăria Capitalei pentru a vedea cum colaborează cele două instituții pentru deplasarea coloanelor oficiale, respingând audierea ministrului de Interne, Gabriel Oprea.
Președintele comisiei, liberalul Mircea Man, a propus audierea în acest for a ministrului de Interne, Gabriel Oprea, privind accidentul din 20 octombrie, în urma căruia un polițist de la Rutieră a murit. Propunerea a fost însă respinsă.
"Comisia va face o adresă către Poliția Română, către primăriile de sector, către Primăria Municipiului București, să vedem protocolul exact între cele două instituții și modul în care colaborează pentru deplasarea coloanelor oficiale", a precizat Mircea Man, citat de Agerpres.
Luminița Adam (UNPR), vicepreședintele comisiei, a punctat că ministrul Oprea nu poate fi audiat la Comisia pentru abuzuri atâta timp cât pe rolul unui Parchet există o cauză penală, ideea fiind susținută și de deputatul PSD Ioan Stan. 
Taguri
Articolul anterior Horoscop
Articolul următor RADET. Se lucrează pe mai multe străzi din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei