Duminică, 07 Iunie 2026

Administraţia locală din Techirghiol organizează o campanie de colectare a deşeurilor voluminoase

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 12 Februarie 2025 179 < 1 min citire
Administraţia locală din Techirghiol organizează o campanie de colectare a deşeurilor voluminoase
Primăria orașului Techirghiol, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, prin operatorul Iridex Salubrizare, realizează o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase.
În acest sens, campania de colectare a deșeurilor voluminoase este programată în orașul Techirghiol în zilele de 21, 24, 25, 26 și 27 februarie 2025, în intervalul orar 08:00-16:00.
Colectarea se va face din poartă în poartă.
Tipurile de deșeuri ce vor fi colectate sunt: mochete, covoare, plăpumi, saltele, pilote, perne, obiecte de mobilier (canapele, scaune, dulapuri) şi obiecte de uz sanitar.
Nu se vor colecta: frigidere, cuptoare, deșeuri electrice, electronice sau electrocasnice.
Locuitorii orașului Techirghiol pot preda deșeurile voluminoase după cum urmează: persoanele fizice care locuiesc la case vor scoate deșeurile voluminoase în exteriorul proprietății (nu se vor colecta deșeurile situate în interiorul proprietăților), iar persoanele fizice care locuiesc la bloc vor depune deșeurile voluminoase în fața imobilului unde locuiesc, pe domeniul public, fără a afecta traficul din zonă.
Locuitorii orașului Techirghiol care nu au intrat încă în posesia pubelelor negre destinate gunoiului menajer sau a pubelelor albastre destinate materialelor de hârtie/carton sunt rugați să contacteze serviciul de gospodărie la următoarele numere de telefon: 0374 800 577 / 0747 724 904 sau pe e-mail la: [email protected].
Taguri
Articolul anterior Primăria Năvodari acordă facilităţi fiscale pentru donatorii de sânge din localitate
Articolul următor Tu ce-ți dorești pentru Constanța, pentru a fi o nouă destinație atractivă 365 de zile pe an? Spune-ne părerea despre viziunea propusă de IULIUS

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei