Organizația Femeilor Liberal Democrate (OFLDE) ALDE Constanța, sub conducerea președintelui Valeria Drăniceanu, a demarat acțiunea "Biblioteca pentru toți".
- Publicitate -
Drept urmare, femeile din cadrul OFLDE Constanța au strâns, de la membri ALDE, un număr impresionant de titluri, din toate genurile literare, iar sâmbătă, 3 noiembrie, acțiunea a continuat cu campania de donare a cărților. Astfel, cei care au ajuns la sfârșitul săptămânii la cele două sedii ALDE, respectiv sediul situat pe b-dul 1 Mai și cel situat pe B-dul Tomis, au avut ocazia să își aleagă cărțile preferate și să își completeze biblioteca personală. Satisfacția reprezentantelor ALDE a fost și mai mare, mai ales că printre beneficiarii acțiunii s-au numărat și foarte mulți copii. Iubitorii de lectură au la dispoziție două săptămâni pentru a putea intra în posesia cărților dorite, de la cele două sedii ALDE din Constanța.
Cu această ocazie, femeile din ALDE Constanța mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în această campanie și care au înțeles că gestul lor, de a dărui o carte, are un profund caracter educativ, contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor și că lectura dezvoltă noi orizonturi.